Mă simt binecuvântat să trăiesc aceste vremuri în care multinaționalele din domeniul farma care au plătit miliarde în compensații și aranjamente civile și penale pentru minciunile și crimele lor s-au unit cu miliardarii care vor să depopuleze planeta și împreună ei vor să mă salveze.

Mă simt apărat de autoritățile care de treizeci de ani mă fură, mă mint și mă trădează.

Mă simt privilegiat să mă pot înțepa cu un ser necunoscut și dacă astfel îmi distrug sănătatea atunci sunt mândru că sunt singurul responsabil pentru asta.

Sunt mândru atunci când văd că doar eu înțepatul am drepturi pe care toți oamenii ar trebui să le aibă în mod natural.

Mă simt ancorat în realitate pentru că am încredere doar în ceea ce văd și aud din surse oficiale, aceleași surse care distrug țara și neamul românesc necontenit de trei decenii.

Sunt bucuros că pot să-mi înțep și copiii pentru ca împreună să-i protejăm pe bunici deși chiar înțepați continuăm să ne îmbolnăvim și chiar sănătoși fiind continuăm să răspândim boala.

Chiar înțepat fiind continui să port mască și să păstrez distanța deși sunt imun, protejat și liber.

Mă simt responsabil pentru că dacă mă îmbolnăvesc grav și mor atunci totul este din vina mea.

Am încredere în viitorul promis de autorități.

PS
Scriu acest Crez cu mare durere deoarece două ființe dragi mie, membri ai familiei mele, s-au vaccinat…