Imediat după publicarea articolului precedent în care preluam afirmațiile sale și le comparam cu afirmațiile unui membru al comisiei de negocieri pentru Insula Șerpilor domnul Adrian Severin a considerat potrivit să mă înjure ca la ușa cortului. Reproduc mai jos cuvintele domniei sale cu scuzele de rigoare pentru cei care le vor citi. Printre înjurături domnul Severin îmi cere să dovedesc faptul că Insula Șerpilor era pământ românesc, ceea ce dovedește, din nenorocire pentru neamul românesc, precaritatea, sau reaua voință, a celor care au fost puși în fruntea bucatelor și care continuă să ne dea lecții cu un tupeu demn de cauze mai bune. Este demnă deci de reținut poziția domniei sale, aceea de a cere dovezi că Insula Șerpilor este pământ românesc, imaginați-vă cu ce coloană vertebrală am purtat noi negocieri dacă domnia sa nu crede că România are dreptul istoric la acea palmă de pământ.

Iată înjurăturile și mai jos dovada, o poză a postării sale de astăzi pe pagina sa oficială de facebook:

”Bogdan Vasile, mă dobitocule, ce palmă de pământ a fost cedată? Spune-i numele ca să te faci de râs și să vadă lumea cum minți. Crezi că dacă repeți de o mie de ori aceleași minciuni ele vor deveni adevăr? Rușine să îți fie ție imbecil trădător! Nu obișnuiesc acest limbaj, dar pentru viermi jegoși ca tine altul nu există”.

Hai acum să-i răspundem domnului Severin la întrebarea sa legată de Insula Șerpilor. Așa cum veți vedea Insula Șerpilor este pământ românesc și pentru asta avem cu toții datoria să-l apărăm cu orice preți… dacă suntem români.

Grecii au denumit insula: Leuke, iar romanii: Insula Alba, datorită numeroaselor construcții, devenite cu timpul ruine de marmură albă. Insula apare în izvoare în secolul VIII î. Hr. Legendele Greciei antice povestesc că zeița Thetis s-a rugat de zeul Poseidon să scoată din adâncul mării o insulă pentru fiul său, Achile. Achile este eroul care a plecat să lupte împotriva Troiei știind că va fi omorât în această luptă, și ale cărui rămășite au fost aduse de către mama sa, zeița Thetis și puse într-un sanctuar pe insula Leuke.

În antichitate, insula Leuke a găzduit un templu măreț, construit în cinstea lui Achile, eroul aheilor. Micuța insulă – stâncă din Marea Neagră a fost un centru de cult al lumii antice. Aici, pe lângă sanctuarul lui Achile s-au aflat mai multe edificii de cult în care locuiau preoți. În secolul I î.Hr. – I. d. Hr. romanii au cucerit treptat litoralul vestic și nordic al Mării Negre. Se presupune că și insula Leuke a intrat sub stăpânire romană, Pontul Euxin fiind o perioadă îndelungată lac roman. Insula Leuke a fost un loc de escală pentru navigatori.

Insula Șerpilor a ajuns în stăpânirea themei Paradunavon a genovezilor, apoi a lui Dobrotici și a lui Mircea cel Bătrân și din anul 1484, a intrat sub stăpânire otomană, odată cu Chilia și Cetatea Albă. În perioada dominației otomane insula a fost numită de către greci Fidonisi (insula Șerpilor).

Această stâncă a fost ocupată de către Imperiul Țarist, deși Tratatul de pace de la București din 1812, prin care rușii au anexat Basarabia, prevedea că insulele dunărene nu pot fi luate în stăpânire de către Rusia. Cu toate că nici tratatul ruso-turc din 1812, nici Tratatul de pace de la Adrianopol nu prevedeau în mod direct trecerea insulei sub stăpânirea Rusiei, ea a fost anexată de către ruși. Britanicii au construit un far pe insulă, far care dirija navigația pe Marea Neagră.

Stăpânirea rusească asupra insulei s-a întrerupt în 1856, când Tratatul de pace de la Paris prevedea pierderea Deltei Dunării și a insulelor acesteia de către Imperiul Țarist. Aceste teritorii nu le-au revenit românilor deoarece, la Paris, miniștrii plenipotențiari ai marilor puteri au semnat un protocol conform căruia, Insula Șerpilor aparține statului care deține și Delta Dunării, în acel moment Imperiul Otoman, care și-a luat angajamentul să întrețină farul de pe insulă pentru asigurarea orientării vaselor ce treceau pe Dunăre spre Odessa.

După războiul ruso-româno-turc din 1877, Rusia a cerut Turciei ca în locul despăgubirilor de război să primească Chilia, Sulina, Mahmudia, Isaccea, Tulcea etc. și insulele Deltei Dunării, printre care și Insula Șerpilor. Rusia dorea să le schimbe cu județele Cahul și Izmail. Astfel, prin Tratatul de la Berlin (iunie – iulie 1878), Rusia primea sudul Basarabiei, iar România sudul Dobrogei, insulele care formau Delta Dunării și Insula Șerpilor.

Primul război mondial nu i-a adus decât un bombardament britanic și distrugerea farului, care a fost reconstruit de români în anul 1922. Anul 1940 și ultimatumul sovietic au schimbat soarta stâncii din Marea Neagră. Cu toate că nu a existat nici o referire la Insula Șerpilor, insula a fost ocupată de către germani și folosită ca punct de observație, iar pe 28 august 1944 un detașament de marinari sovietici au ocupat insula.

La Conferința de Pace de la Paris delegația sovietică a prezentat o hartă tipărită la o scară foarte mare 1/ 1.500.000, care cuprindea multe inexactități. Greșeala voită nu a fost reparată, insule aflate pe brațul Chilia: Tătarul, Coasta Dracului, Dalerul Mare, Dalerul Mic, Insula Șerpilor rămâneau la România. Tratatul de pace dintre România și Puterile Aliate și Asociate semnat la Paris, 10 februarie 1947, prevedea că „frontiera sovieto-română este astfel fixată în conformitate cu Acordul sovieto-român din 28 iunie 1940”, fără o descriere amănunțită a granițelor, neexistând nici o precizare privind linia de demarcație a frontierei.

Dar în 1948, Insula Șerpilor a fost anexată de către U.R.S.S. România, aflată în sfera de influență sovietică și aflată în plin proces de sovietizare a fost „beneficiara” unui Protocol referitor la precizarea parcursului liniei frontierei de stat dintre Ro mânia și URSS. Acest protocol a fost semnat la Moscova de către dr. Petru Groza și Viaceslav Molottov în februarie 1948, și stabilea că Insula Șerpilor intra în componența URSS. Delimitarea pe teren a frontierei a reprezentat un exemplu de abuz al colosului sovietic față de un stat cvasi-ocupat, Republica Populară Română. Frontiera nu a fost delimitată ținându-se cont de talvegul Dunării, ci de brațele laterale din dreapta fluviului, astfel că sovieticii au luat ostroavele: Tătarul mic, Dalerul Mare și Dalerul Mic, Ostrovul Limba.

Protocolul semnat la Moscova nu a fost niciodată ratificat de către statul român. Dar Insula Șerpilor a fost predată cu un proces verbal semnat chiar pe insulă, de către Nikolai P. Șutov, prim-secretar al Ambasadei URSS din București și Eduard Mezincescu, ministru plenipotențiar la 23 mai 1948. Insula făcea parte din RSS Ucraineană, „înapoiată fiind URSS de către R.P.R”. Acest proces verbal a fost secret, nefiind cunoscut de către autoritățile române.

Astfel, în august 1949 a existat un incident armat, militarii sovietici, somându-i pe cei români să predea farul, românii au refuzat, au fost arestați și debarcați la Sulina. În plin război rece stânca din Marea Neagră avea un important rol strategic, astfel că imediat după ocupare, sovieticii au început construcția unei baze militare de control maritim și aerian, precum și a unor radare ce supravegheau Balcanii.

Abuzurile din anii 1948 – 1949, au fost recunoscute prin Tratatul cu privire la regimul frontierei româno-sovietice încheiat de cele două guverne la București în februarie 1961. Juridic aceste înțelegeri bilaterale nu sunt constituționale, deoarece orice înțelegere bilaterală prin care se cedau porțiuni din teritoriul românesc trebuia ratificată de parlament, respectiv de Marea Adunare Națională.” Sursă: Publicația Historia.

Așadar, Adrian Severin și-a adus aportul la un act de trădare națională. Este opinia mea și mai sus am argumentat-o. Nu am atacat persoana sa ci faptele prin care acesta și-a pus pecetea peste un document profund antiromânesc.

În 1997, pentru prima dată de la constituirea României Mari, un guvern român a cedat părți ale teritoriului național fără a fi amenințat cu agresiunea (ca în 1940), sau fără a se gasi sub presiunea ocupantului străin (ca în 1944 și 1947).

Cei interesați de acest subiect pot citi volumul ”Tratatul cu Ucraina – Istoria Unei Trădări Naționale” al scriitorului Tiberiu Tudor cu prefața academicianului Florin Constantiniu.

Mai sunt multe de spus despre Adrian Severin, asta este pentru mine doar o încălzire ușoară. Am multe meciuri în picioare cu personaje de factura sa. Voi menționa doar că acest om politic este de părere, și a declarat public, că ”România nu are nici un interes în Transnistria” Sursa: Interviul dat revistei Flacăra lui Adrian Păunescu, acel teritoriu având componenta socială covârșitor românească.

Ca de obicei vă rog pe voi cititorii să judecați cu mintea voastră, să puneți în balanță informațiile și să credeți ce vreți dar să luați o decizie informată.

În ceea ce-l privește pe Adrian Severin primesc injurăturile sale și evidenta sa ură împotriva mea cu mare mândrie. Consider atacurile sale onorante deoarece dovedesc caracterul celui care prin deciziile sale a adus atingere reputației noastre iar acum continuă să atace oameni care își iubesc țara. Eu nu-l voi înjura pe Adrian Severin deoarece sunt plămădit din cu totul alt aluat decât el. În locul palmei apăsate și al șutului în fund pe care l-ar merita prefer să folosesc celebrul îndemn al lui Winston Churchill: Chiar și atunci când vrei să trimiți pe cineva la dracu trebuie să o faci în așa fel încât să-i facă plăcere călătoria.

Sunt naționalist, am scris, publicat și ofer gratuit cartea mea Îndreptarul Renașterii Neamului Românesc tuturor românilor cu drag de neam și țară iar pe site-ul meu http://www.romaniaromanilor.org fac educație civică pentru implicarea tuturor celor care vrem să punem umărul la dăinuirea neamului românesc. Găsiți cartea mea pe pagina principală a acestui blog.