Am simțit nevoia să abordez din nou acest subiect deoarece timpurile extraordinare pe care le trăim ne obligă să găsim în noi resursele supraviețuirii în condiții cu totul noi și potrivnice vechii orânduiri cu care eram obișnuiți.

Contrar opiniei publice oamenii care au succes din toate punctele de vedere (material, spiritual, relațional) sunt educați în cu totul alte domenii decât s-ar crede. Voi explica aceste domenii folosind câteva paragrafe din primul capitol al cărții mele, Îndreptarul Renașterii Neamului Românesc, pe care am scris-o cu câțiva ani în urmă.

Lectură plăcută și sper să vă ajute să navigați marea tulburată a schimbării mondiale care ne stă în față. La finalul articolului am adăugat un link pentru cei interesați să citească Îndreptarul (este gratuit).


………..


EDUCAȚIA

Abilitatea unei persoane de a contribui pozitiv la viața cetății, de a adăuga valoare vieții proprii și a semenilor
săi, este strâns legată de nivelul de educație atins. Cu toate acestea, răspunsul la întrebarea ”ce trebuie să
știe cu adevărat un om educat?” este cu totul neașteptat, și din ce în ce mai multe voci confirmă o listă
total diferită de cea promovată de sistemul de învățământ tradițional.

Departe de disciplinele impuse de programa de studiu au existat mereu alte abilități care, odată dobândite,
asigură succesul în viață pentru cei ce le stăpânesc. Aceste abilități nu se pot studia în școală, cheile acestor
învățături fiind de obicei transmise în familie de la cei învățați către noua generație.

Iată mai jos o asemenea listă de abilități care definesc un om educat după tiparele celor mai de succes familii
din lume:

• Abilitatea de a înțelege natura umană și de a folosi legile sale în interes propriu
• Abilitatea de a identifica trăsăturile umane cerute de o anume activitate
• Abilitatea de a stabili, menține și dezvolta o rețea de contacte utile pe termen lung
• Abilitatea de a controla propriile emoții și de a le înțelege pe ale celor din jur.
• Abilitatea de a face diferența dintre adevăr și neadevăr indiferent de sursa de informație
• Abilitatea de a evolua permanent

Următoarea listă se menține în același spirit însă adaugă sfaturi concrete:

• Asimilarea informației – cum să găsești și să înțelegi esențialul din noianul de informații
disponibile
• Comunicarea în scris – cum să-ți comunici în scris gândurile și ideile în formă clară și concisă
• Comunicarea verbală – cum să-ți comunici verbal gândurile și ideile în formă clară, concisă și cu
încredere de sine
• Calculul matematic – cum să folosești conceptele de bază din aritmetică, algebră, geometrie și
statistică pentru a analiza și rezolva probleme în viața de zi cu zi
• Luarea deciziilor – cum să identifici problemele esențiale, cum să stabilești priorități, să te
concentrezi, să recunoști falsele piste, să eviți greșelile obișnuite și să te descurci în situații neclare
• Relațiile cu ceilalți – cum să interacționezi cu cei din jur în așa fel încât să te placă, să aibă încredere
în tine și să te respecte
• Rezolvarea conflictelor – cum să anticipezi posibile surse de conflict și să rezolvi disputele imediat
ce apar
• Planificarea – cum să identifici pașii necesari pentru atingerea unui obiectiv, cum să calculezi de
ce ai nevoie și să te pregătești pentru necunoscut și pentru inevitabilele schimbări prin folosirea
planurilor de rezervă
• Conștiința de sine – cum să-ți identifici și să-ți stăpânești propriile stări emoționale, printre care
lipsa de energie, de voință și de concentrare.
• Deprinderea unui lucru nou – obișnuința de a aplica metode simple și clare în procesul de
învățare încât să devii competent prin descompunerea proceselor complexe în pași simpli.

Din punct de vedere practic totul se reduce la abilitatea de a lua DECIZII în mod rațional și de a
controla pe cât posibil influența emoțiilor. Viața este un șir lung de decizii iar calitatea acestora determină
succesul sau eșecul nostru în viață. Cu toate acestea școala și societatea ignoră complet educarea controlului
emoțiilor.

Iată elementele care ar trebui stăpânite de fiecare dintre noi:

  • Cunoașterea de sine este esențială. Abilitatea de a identifica fiecare emoție pe care o simțim.
  • Controlul acestor emoții. Abilitatea de a controla fiecare stare emoțională înainte ca aceasta să ne
    afecteze procesul decizional.
  • Auto motivarea. Abilitatea de a găsi resursele necesare pentru a duce la bun sfârșit un proiect chiar
    dacă întâmpinăm greutăți sau eșecuri.
  • Empatia. Abilitatea de a ne pune în pielea altora, de a înțelege cu adevărat ce simt semenii noștri.
  • Relațiile interpersonale. Abilitatea de a comunica, a dezvolta și a menține relații cu cei din jurul
    nostru.

    Este deja demonstrat științific faptul că cei care învață să își înțeleagă și să își controleze emoțiile
    ajung mult mai departe în viață decât cei care se sprijină exclusiv pe coeficientul lor de inteligență.
    Așa cum cheia cunoașterii de sine este înțelegerea propriilor emoții tot așa cheia cunoașterii celor din
    jur este dată de înțelegerea naturii umane. Si acest subiect de studiu este complet ignorat de școală.

    Iată elementele care ar trebuie studiate pentru înțelegerea naturii umane:
  • Abilitatea de a vedea dincolo de masca pe care o poartă un om
  • Determinarea tăriei sale de caracter
  • Conștientizarea mândriei de sine și a invidiei unui om
  • Cunoașterea limitelor cuiva
  • Gradul de supunere în fața influenței unui grup
    Studiul emoțiilor și al naturii umane sunt subiecte esențiale și ar trebui să constituie fundamentul educației
    oricărei persoane înainte de orice altă disciplină.

    Din toate cele de mai sus se desprind trei mari concluzii foarte importante legate de procesul educativ la
    care are acces oricine pe cont propriu:
  1. O persoană educată are abilitățile necesare pentru a putea rezolva noianul de provocări zilnice, mici
    sau mari, la care este supus. Aceste calități sunt cele mai importante în viață.
  2. Educația este un efort constant și foarte diferit de programa impusă în școli și universități, care de
    obicei conține materii mult mai ușor de verificat tehnic însă fără eficiență în educația propriu-zisă.
  3. Cine pornește pe drumul acestui fel de educație trebuie să investească timp, efort și resurse pentru
    a deprinde aceste calități pe cont propriu, în afara sistemelor de învățământ tradiționale.
    Iată de ce, educația nu ține neapărat de accesul în universități faimoase ci de un efort constant pentru a
    înțelege lumea și mecanismele care o pun în mișcare precum și a punctelor slabe ale caracterului individual,
    puncte care trebuie întărite.

Gândiți-vă la toate de mai sus și puneți-le în practică folosind întrebările de mai jos:

A. Cum apreciați dacă puteți avea încredere în autoritățile de la București (Parlament, Guvern, Judecătorii)?

B. De unde știți că virusul SARS-CoV-2 există cu adevărat?

C. De unde știți că testul RT-PCR identifică tulpini virale?

D. Ce conțin vaccinurile scoase pe piață în timp record de conglomeratele farmaceutice?

Spor la treabă!

Pentru cei interesați lectura integrală a primului capitol al cărții poate ajuta la înțelegerea mai aprofundată a acestui subiect. Multe capitole din acest Îndreptar conțin sfaturi practice și considerațiuni pe teme de educație aplicată la viața cetății. O lectură atentă și o aplicare activă a principiilor prezentate aici ajută la menținerea secretului nemuririi românești, legătura sfântă dintre iubirea de neam, curățenia sufletească și educația individuală.

Iată link-ul mai jos. Accesul online este gratuit. Puteți comanda și varianta tipărită contra unei sume modice care acoperă costurile tipografice.