Și dacă ”testele” COVID-19 NU POT CONFIRMA prezența virusului? Dacă este adevărat atunci statisticile sunt mincinoase și omenirea are de luptat cu inamici mult mai periculoși.

Profesor în Biologie educat la celebrul Massachusetts Institute of Technology) demonstrează că în realitate ”testele” COVID-19 NU POT CONFIRMA prezența virusului.

Ca de obicei, vreau să clarific de la început că ceea ce urmează să citiți este strict părerea mea personală bazată pe probe care nu sunt promovate oficial și de aceea recomand redistribuirea în spațiul public ca atare. Construiți-vă convingerile cu mintea dar și cu inima și doar după o cercetare aprofundată a oricărui subiect (deși publicat pe 1 Aprilie acest articol nu este păcăleală).

Trăim vremuri revoluționare care prăbușesc imperii și nasc imperii. Imperiile nu sunt abstracte. Noi suntem Imperiul care se va naște din pulberea și haosul prezente astăzi. Dacă vrem să trăim și să prosperăm trebuie să fim mai buni decât dușmanii noștri.

Cei care se mulțumesc cu definiții scurte și simpliste nu vor fi printre învingătorii noului imperiu care se naște în acest timp fără pereche. Ei sunt perenii sclavi ai variantei oficiale, aceeași variantă oficială care ține lumea în foamete, războaie, minciună și teroare. Eu scriu pentru învingători. Eu scriu pentru OAMENI.

Dacă sunteți în căutare de soluții cuprinse într-o singură propoziție sau o simplă statistică acestea nu există decât în mass-media oficială. Aici luptăm cu alte arme.

Asta este lupta mea!

Asta vreau să fie și lupta voastră!

În comentariile precedente am pornit de la premiza neîncrederii în varianta oficială rostogolită în spațiul public de mass-media aservită celor care-i finanțează. În căutarea adevărului am ieșit din narativul cu care suntem bombardați zilnic prin intermediul marilor agenții de știri și am căutat alte opinii.

Astăzi voi prezenta cercetarea științifică publicată de Andrew Kaufman MD, licențiat în biologie al Massacusetts Institute of Technology, Doctor în Medicină al Medical University of South Carolina, licențiat în Psihiatrie al Duke University, Profesor de hematologie și oncologie al Universității Medicale din South Carolina, fost Profesor Asistent de psihiatrie al SUNY Upstate Medical University și licențiat în psihiatrie și psihiatrie criminalistică.

Comunicarea sa științifică este sprijinită de Thomas S. Cowan MD, Stefan Lanka MD and Nancy Turner Banks MD, toți fiind specialiști recunoscuti în domeniile lor de activitate.

Demonstrația științifică pe care o face Andrew Kaufman este prezentată video și la finalul comentariului meu cei care înțeleg limba engleză vor putea viziona tot materialul (cam 30 de minute). Aveți deasemenea la dispoziție atașate fotografiile pe care le-am făcut pe durata prezentării pentru a ajuta înțelegerea expunerii. Nu este simplu dar nici complicat, poate fi înțeles de oricine vrea să înțeleagă, chiar dacă nu este de specialitate.

Să pornim de la presupusa ”sursă” a pandemiei, piața de pește din Wuhan în China. Priviți fotografiile pe care le-am atașat acestei analize și veți vedea că acel comerț se desfășoară pe stradă, la vedere, și presupune animale moarte alături de animale vii și carne ținută pe jos în condiții precare de igienă, marfa fiind expusă riscurilor evidente de contaminare bacteriologică.

Care dintre următoarele cauze de infecție credeți că este mai plauzibilă acolo?

a) O boală genetică nouă ca Fibroza Cistică
b) Un nou virus
c) O boală autoimună
d) Carne stricată (infecție provocată de carnea contaminată)

Deși varianta d) este cea mai evident probabilă ”oamenii de știință” care au lansat ideea epidemiei au ignorat-o complet și au ales direct varianta b) mergând pe ideea infecției VIRALE.

După etichetarea infecției ca fiind virală (oare de ce?) s-a trecut la colectarea de probe de test de la doar 7 din cei 198 de oameni declarați bolnavi.

– Au colectat fluid bronho-alveolar (lichid din plămâni)
– Au extras material genetic din acel lichid
– Au identificat secvența materialului genetic studiat
– Au creat rapid un TEST de diagnostic de tip RT-PCR (cel care apare peste tot în lume astăzi).

Cu toate acestea nimeni nu a efectuat PASUL ESENȚIAL și anume purificarea și IDENTIFICAREA tulpinii de virus!

Cu alte cuvinte, testul RT-PCR folosit astăzi în lume și după care aleargă toată lumea NU POATE IDENTIFICA PREZENȚA COVID-19 din următoarele cauze:

– Testul confirmă doar secvența ARN (Acid Ribonucleic) și nu prezența virusului.

– Nu există nici acum proba genetică de referință, așa-numitul GOLD STANDARD care se folosește în toată lumea medicală atunci când se efectuează cercetări în orice domeniu. Această referință presupune identificarea unui virus și apoi compararea structurii sale cu probe luate de la oamenii presupus infectați.Această etapă nu a avut loc.

– A avut loc o singură vizualizare a acestui virus de la un singur pacient și asta în interiorul unei celule.

– Testul RT-PCR care ni se bagă pe gât peste tot NU A FOST NICIODATĂ CONFIRMAT PRIN COMPARAREA CU UN GOLD STANDARD, cu acea probă de referință de care scriam mai sus.

Din aceste motive Profesorul Andrew Kaufman confirmă opinia multor specialiști care spun că:

ACURATEȚEA TESTULUI RT-PCR NU ESTE CUNOSCUTĂ. Se estimează că acest test poate avea o rată de eroare de 80%, indicând prezența unui virus acolo unde acesta nu există.

Pentru cei dintre voi care sunteți curioși să aflați detalii despre metodologia de lucru cu acest ”test” RT-PCR am atașat fotografii ale testului.

Toate acestea indică o abordare total eronată. Se pare că testul indică de fapt doar prezența unor molecule numite EXOZOMI, prezente LA TOȚI OAMENII și care au un rol complet opus, ACELA DE PROTECȚIE ÎN CAZ DE INFECȚIE.

Dacă cele prezentate mai sus sunt adevărate atunci ce anume identifică așa-zisul test RT-PCR?

Conform demonstrației Profesorului Kaufman testul nu identifică decât prezența acestor EXOZOMI, mici molecule produse în interiorul celulelor și care de fapt luptă pentru protejarea celulară atunci când organismul uman este atacat din exterior de:

– Substanțe toxice
– Stres (teamă, îngrijorare, necunoscutul zilei de mâine)
– Cancer
– Radiație ionizantă
– Infecții
– Răni
– Răspuns al sistemului imunitar
– Astm
– Diverse boli
– Radiație electromagnetică (de tip 5G?)

Doctorul în medicină James Hildreth, Președinte și CEO al Meharry Medical College din Nashville, Tennessee, cercetător în domeniul infecțiilor cu HIV (SIDA) și fost profesor al John Hopkins University, Baltimore, Maryland a declarat că acest virus arată EXACT CA UN EXOZOM!

Fotografiile atașate vă arată similitudinea dintre așa-zisul COVID-19 și moleculele EXOZOM prezente ÎN TOATE ORGANISMELE ATACATE DIN EXTERIOR DE AGENȚII DE MAI SUS.

Dacă mai era nevoie de o dovadă că testul RT-PCR nu identifică prezența COVID-19 ci mai degrabă a EXOZOMILOR atât de necesari și naturali, foarte mulți doctori din toată lumea au început administrarea de CLOROCHINĂ și VITAMINA C cu rezultate excelente.

Oare de ce sunt eficiente aceste două substanțe?

1. CLOROCHINA eliberează enzime lizozomice care consumă TOXINE, ajutând astfel efortul EXOZOMILOR de curățare a organismului de atacurile din exterior (vezi mai sus vectorii de infectare)
2. VITAMINA C este un puternic antioxidant care ajută în lupta cu radicalii liberi produși de infecțiile care ne afectează în fiecare clipă a vieții.

CONCLUZII

A. Infecțiile respiratorii sunt cauzate de agenți toxici de naturi diferite (substanțe toxice, stres, infecții, radiație electromagnetică) care provoacă gripe sau pneumonii care ne infectează în fiecare an peste tot în lume.

B.Testul care este promovat zilele acestea peste tot în lume, RT-PCR nu face altceva decât să confirme prezența ARN-ului din EXOZOMI. Astfel, MULȚI oameni apar ”infectați” dar nu cu COVID-19 ci cu EXOZOMII care apar în mod natural.

C. Așa-zisul COVID-19 este de fapt prezența EXOZOMILOR care luptă pentru protejarea celulei.

Deci, oameni buni, dacă testul acesta nu indică prezența COVID-19 atunci de ce suntem toți condiționați să credem că trebuie să ne testăm și că pe baza testului putem face statistici cu cei infectați?

1. Dacă nu există pandemie cum îi convingi pe oameni că totuși sunt în pericol?
Prin promovarea ideii unui test care testează altceva și pe care îl interpretezi în așa fel încât să confirme existența unui virus care în realitate are o incidență infinit mai mică decât gripa sezonieră de care nu-i pasă nimănui deși a omorât deja zeci de mii de oameni în primele trei luni din 2020.

2. Cum creezi isterie?
Anunți că testele sunt insuficiente și că oamenii trebuie să stea la coadă pentru a se testa.

3. Cum creezi un număr uriaș de ”infectați”?
Anunți în permanență din ”surse oficiale” că tot mai mulți oameni ”testați” sunt ”infectați” deși testul nu poate identifica acest COVID-19 așa cum Profesorul Kaufman a demonstrat mai sus.

Toți cei care citiți statistici publicate la TV, pe facebook și instagram de ”jurnaliști” celebri care doar preiau grafice și statistici din surse ”oficiale” cu mii de morți și infectați vă implor să judecați ceea ce citiți cu mintea și cu inima voastră.

De aici avem două direcții de ales:

A. Dacă ce spun sursele oficiale este adevărat atunci avem de-a face cu un virus periculos iar autoritățile luptă cinstit în folosul omenirii.

B. Dacă ce spun sursele oficiale nu este adevărat și totul este doar o manipulare URIAȘĂ atunci s-ar putea ca forțe nevăzute să provoace COLAPSUL ECONOMIEI MONDIALE și suferința a miliarde de oameni.

DE CE?

Mă tem că oricare ar fi motivul acesta nu este spre binele OMULUI iubitor de OAMENI.

Iată link-ul prezentării Doctorului Andrew Kaufman (engleză). Aveți acolo și referințele științifice pe care se bazează acesta.

https://www.youtube.com/watch?v=j2Wq-alAXQY.

Atașat aveți fotografii cu punctele esențiale prezentate de acesta.

__________\\\\\/////____________

Mă leg să pun dăinuirea neamului meu românesc mai presus de orice dorințe și interese personale.
Recunoscând că stăpânirea străinilor ne aduce pieirea sufletească și națională mă leg să lupt pentru renașterea, suveranitatea și prosperitatea neamului meu românesc.
Când îmi va fi cel mai greu mă leg să iau voință și încredere din tăria jertfei sfinte a eroilor neamului.
Și nu voi renunța!
Și nu mă voi îndoi!
Și voi izbândi!
România Românilor, Numai a Românilor și a Tuturor Românilor!