2020 ANUL ROMÂNISMULUI
12 IANUARIE. ZIUA 12
România este condusă prin Liderii de Opinie din spațiul public. Cum știm care din ei ține cu neamul românesc?

Cu toții suntem interesați să copiem idei și comportamente ale unor oameni pe care-i considerăm competenți într-un domeniu sau altul.

Opriți-vă din lectură și amintiți-vă de câte ori ați cerut sfatul altor oameni pentru cumpărături, alegerea școlii copiilor, relații personale, vot la alegeri, culoarea zugrăvelii din casă, locuri de vacanță, culoarea unghiilor sau a părului sau eficiența unui tratament medical.

Deasemenea, alegerile online le facem doar după ce citim comentarii și aprecieri din partea altor clienți care au cumpărat deja acel produs sau serviciu.

Facem asta în mod automat pentru că avem nevoie de EXPERTIZA celor care sunt mai competenți decât noi într-un anumit domeniu.

Ideea este nobilă și corectă însă foarte puțini dintre noi știu cum să decidă pe cine să întrebe și cum să identifice competența necesară pentru un anumit domeniu.

Și mai puțini dintre noi știu că expertiza nu are nici o legătură cu sinceritatea. Sfaturi mincinoase și manipulatoare pot face mult rău societății.

Pe acest model de influențare a opiniei publice funcționează întreaga menajerie de analiști politici și economici, politicieni, guvernanți și realizatori de emisiuni radio si tv.

Cu toții sunt Lideri de Opinie iar această putere face ca ei să conducă țara pentru că prin ei ajungem cu toții să adoptăm idei, direcții și poziții care fac mult rău neamului.

Scopul nostru este ca începând de astăzi să devenim mai buni judecători ai naturii umane pentru a putea să alegem corect liderii de opinie care ne influențează viața.

Ca de obicei pe această pagină vom folosi tehnica întrebărilor inteligente pentru a ne apropia de adevăr.

În mod fundamental trebuie să căutăm răspuns la întrebarea:

Este acea persoană COMPETENTĂ, SINCERĂ și INTERESATĂ de binele meu?

1. Care este competența profesională a persoanei?
Ce studii de specialitate are, câți ani de practică în domeniu a făcut, dacă a publicat lucrări pe această temă.

2. Care este REPUTAȚIA sa personală?
Este considerat un om onest, are prieteni apreciați de comunitate?

3. Ce interes DIRECT are în legătură cu mine?
Ce poate câștiga de la mine prin sfatul pe care mi-l dă? Cine îl plătește?

Cu alte cuvinte, când cerem sfatul cuiva sau când ascultăm comentariile cuiva, trebuie să ne întrebăm:

1. Știe ce vorbește?
2. Este sincer?
3. Ce câștigă și cine-l plătește pentru sfaturile date?

Este evident că de multe ori nu avem acces la aceste informații, de aceea regula de aur este să privim cu reținere și cu suspiciune orice persoană pe care nu o putem analiza astfel.

Mai simplu spus, dacă nu cunoaștem acea persoană nu putem aprecia dacă sfaturile sale sunt COMPETENTE, SINCERE și INTERESATE de binele nostru.

Aplicați acest sistem la analiștii politici de la tv, la comentatorii așa ziselor sondaje de opinie, la turma de politicieni inepți și la toată echipa de zgomote din spațiul public.

De îndată ce veți privi cu ÎNDOIALĂ sfaturile lor influența acestora își va pierde eficiența.

Pentru cei dintre voi implicați civic și care luptă pentru dăinuirea neamului românesc este esențial să descoperiți și să vă alăturați ideilor și acțiunilor celor care-și iubesc neamul, sunt curați la suflet și educați.

Prin astfel de întrebări veți putea descoperi pe adevărații lideri de opinie ai României de mâine, pe cei prin care România noastră va fi din nou frumoasă ca soarele sfânt de pe cer!

Obișnuiți-vă să nu mai dați încrederea voastră oricui fără a verifica dacă o merită.

Educația ne face puternici!

Neamul românesc va renaște iar noi vom învinge cu armele educației, a iubirii de neam și a curățeniei sufletești!

Țineți aproape și ne va fi mai bine.

Distribuiți aceste postări pentru ca toți românii cu inima română să ni se alăture în 2020, ANUL ROMÂNISMULUI.

Dacă această pagină va fi blocată găsiți toate materialele scrise la mine pe bogdanvasile.blog iar materialele video pe YouTube pe pagina Bogdan Vasile Despre Vremuri.

Toate aceste postări pe facebook sunt legate prin
#anulromanismului

Trăiască Nația!

România Românilor, Numai a Românilor și a Tuturor Românilor!