Săptămâna trecută guvernul PSD a dat din nou controlul procesului electoral organizației militarizate STS, confirmând astfel că în exteriorul țării s-a hotărât deja cine va fi Președintele României in Noiembrie. Citiți în continuare ce putem face noi, naționaliștii curați pentru a continua lupta pentru adevăr.

PSD a făcut asta deși Lia Olguța Vasilescu (PSD), Președintele Comisiei Parlamentare de Anchetă a fraudei la alegerile europarlamentare din Mai 2019, a declarat faptul că PROGRAMUL DE CALCULATOR FOLOSIT DE STS ÎN MAI 2019 A FOST ILEGAL și nu a fost omologat sau verificat de către AEP! Trădătorii neamului românesc fac acum totul pe față, fără rușine și fără teamă de consecințe, pentru că dețin puterea absolută.

Dacă vrem să știm cu adevărat cum votează poporul trebuie să trimitem observatori naționaliști la TOATE secțiile de vot. Știm că vom fi furați la centralizarea și raportarea voturilor însă noi vom ști ADEVĂRUL DE LA URNE și asta va fi prima bătălie pe care o vom da împotriva Sistemului ticăloșit.

Paradoxal, în 30 de ani de ”democrație reprezentativă” nimeni nu a verificat adevărul de la urne, doar câteva ONG-uri trădătoare au trimis 1.000-2.000 de observatori la cele peste 19.000 de secții de vot. NIMENI NU ȘTIE CE VOTEAZĂ POPORUL ÎN ZIUA ALEGERILOR.

Candidații curați la suflet și cu iubire de neam au nevoie de ajutorul nostru, al tuturor naționaliștilor.

1. Adunăm semnături,
2. Votăm,
3. Ne înscriem ca observatori voluntari și aflăm adevărul

Am lansat un site care să ne ajute să ne organizăm și unde găsiți toate detaliile necesare, www.romaniaromanilor.org.

Avem nevoie de ajutorul unui ONG naționalist care să se înscrie la AEP și prin care să ajungem în secțiile de vot. Sunt în contact cu câțiva iubitori de neam care ne pot ajuta în acest sens dar dacă știe cineva numele altor ONG-uri deținute de patrioți români vă rog să mă contactați la mine pe pagină, Bogdan Vasile Despre Vremuri sau la telefon +44 7985 111 884.

#neamulromanescnemuritor

România Românilor, Numai a Românilor și a Tuturor Românilor!

Când pagina mea de educație naționalistă este blocată de Facebook puteți găsi toate articolele si materialele video la bogdanvasile.blog și pe YouTube pe pagina Bogdan Vasile Despre Vremuri.

 

1 Romania Romanilor