Au trecut șapte zile și șapte nopți de când a izbucnit războiul dintre Alexandrele și Luizele neamului românesc și întreaga clasă politică putred de bogată și trădătoare de neam și țară.

Detaliile sunt precum erau odinioara buletinele venite de pe front, partizane, incomplete și triumfaliste. În realitate bogații le aruncă la copile cu praful destituirilor în ochi, ca și cum nu tot ei i-au numit în funcții pe mizerabilii care oricum vor fi înlocuiți imediat de adjuncții și locțiitorii lor care sunt la fel de ticăloși. Bogații sunt gata să promită orice doar doar i-o lăsa “prostimea” din strânsoarea disperării în care i-a prins.

Din păcate anul nu mai este nici 1789, nici 1821, nici 1848 și nici măcar 1907.

Până astăzi istoria mi-a dovedit că bogații găsesc mereu o scăpare iar Alexandrele și Luizele vor trebui să plece iar capul și vor primi iar pomana disprețuitoare a bogaților.

Noi toți ceilalți care nu suntem bogați și care deplângem astăzi soarta Alexandrelor și a Luizelor neamului nostru să ne amintim că noi am îmbogățit clasa politică pentru că de decenii nu avem “chef” să ieșim la vot. Noi nu suntem interesați de viața politică. Noi mai bine mergem la meci sau la grătare decât să votăm. Noi le-am dat bogaților mafioți de astăzi cheia cuferelor românești prin absenteismul nostru din viața politică.

Bogații au ajuns la putere cu votul a maxim 10-20% din cetățeni și ceilalți 80-90% dintre noi continuăm să privim exercițiul electoral ca pe un fapt divers, ca pe un moft demodat.

În țara bogaților și a toaletelor din fundul curții, în 2014 serviciile secrete scoteau din pălărie 421.000 de voturi pentru Monica Macovei, 493.000 pentru Elena Udrea iar lui Corneliu Vadim Tudor îi dădeau în batjocură 349.000, abia cu 20.000 de voturi mai mult decât lui Kelemen Hunor.

Așa se întâmplă când milioane sunt la fotbal sau la grătar atunci când se licitează cheile împărăției.

Români, dacă noi nu ne vrem bogățiile și copiii alții le vor și vor continua să le aibă.

În lumea democrațiilor moderne Izbăvirea noastră este CONȘTIINȚA CIVICĂ și doar atunci când vom ieși 100% la vot și când vom monitoriza alegerile în TOATE secțiile de vot vom putea spera că le putem apăra pe Alexandrele și pe Luizele noastre împotriva bogaților ca Dăncilă, Iohannis, Tăriceanu, Orban, Barna, Băsescu, Hunor și lacheii lor din servicii. Să învingem la urne trădarea și vom dăinui! Abia apoi vom putea plănui lupta pentru renașterea neamului românesc.

Ieșiți MASIV la vot, sprijiniți monitorizarea TUTUROR secțiilor de vot, fiți trup și suflet implicați în viața cetății și nu ne vor mai dispărea copiii. Vă promit.

Alăturați-vă proiectului nostru național de monitorizare a alegerilor. Dați copiilor voștri o șansă și deveniți observatori la vot.

Găsiți detalii pe site-ul nostru de monitorizare alegeri RomâniaRomânilor.org. Strângeți rândurile dragii mei.

România Românilor, Numai a Românilor și a Tuturor Românilor!

 

Furt de copii