11 Iulie 2019
Scriu în miez de noapte despre Sorina, copilul vândut de Statul Român Statului American.

Vânzarea s-a parafat fără scrupule, fără milă, fără lacrimi. Ca de la Stat la Stat. Ca întotdeauna. Ca la carte.

Sorina plânge în noaptea asta ghemuită într-un ungher străin, cu ochii mari, înfricoșați, deja trăind numai din amintiri.

După vânzare Statul Român s-a târăt înapoi în șanțul plin de zoaiele trădării de neam. Acolo își molfăie repezit ciozvârta puturoasă a bunăvoinței aruncată cu dispreț de Statul American în schimbul Sorinei. Bunăvoința stăpânului este însă vremelnică și dispare curând. Mii de Sorine vor continua să se ghemuiască și în viitor într-un ungher străin, cu ochii mari, înfricoșați, trăind deja din amintiri.

Și în timp ce Statele fac ce fac Statele de când sunt ele pe lume, cetățenii lor procreează de zor pentru a asigura o noua Sorină de vânzare de îndată ce va fi nevoie.

În timp ce Sorina își începe calvarul străinătății Premierul Dăncilă își petrece o noapte liniștită alături de familie și copii, doamna procuror Maria Pițurcă bea o șampanie lângă a sa familie, fericită că CSM-ul a scăpat-o de orice răspundere penală iar judecătorii de la Curtea de Apel Craiova își îmbrățișează și ei copiii și pe cei dragi lor înainte de culcare. Toți au familii. Sunt oameni și ei. Toți au copiii și nepoți. Dar nici unul din ei nu are vreo Sorină. Deocamdată…

Toți acești călăi moderni se simt în siguranță. Statul DEPINDE de ei, de ticăloșirea lor, de cârdășia lor chinuită și urât mirositoare.
La rândul său Statul știe că are picioare de lut. Statul știe că trebuie să-i acopere pe toți trădătorii altfel ceilalți se sperie și pot dărâma frumusețe de afaceri între State.
Dar cea mai mare teamă a Statului este că poporul care dă Sorine la export se va trezi și va observa că el, Statul, este o formă fără conținut, o malformație găunoasă care poate fi extirpată de popor într-o clipă.

Cum?
Priviți calul din imagine. Este “legat” de scaunul acela șubred și nici prin cap nu-i trece că este INFINIT mai puternic decât bucata de plastic. Și stă acolo supus, ascultător. Iar scaunul are un singur atu, IGNORANȚA CALULUI. Statul din povestea mea de azi este scaunul albastru iar armăsarul este neamul românesc. Noi cei puțini, naționaliștii, trăim cu speranța că armăsarul se va elibera de ILUZIA puterii scaunului. Știu că într-o zi binecuvântată nu va mai plânge nici o Sorină din țara mea însă asta se va întâmpla doar atunci când scaunul albastru va fi spart în mii de bucăți.

Români, Votați Românește!
România Românilor, numai a Românilor și a tuturor Românilor!

 

Cal scaun albastru